Cand te avanti intr-o relatie cu gandul ca celalalt se va schimba, este normal sa ajungi la acelasi rezultat: esecul. Esecurile se repeta de fiecare data, dar ei nici macar nu intra la banuiala ca ar fi ceva in neregula cu ei insisi ci, ca sigur celalalt/cealalta, erau ciudati si nepotriviti pentru ei. Si asa, iti consumi viata cautand pe cineva care nu exista de fapt, decat in povestile cu zane si cu feti-frumosi. Cu alte cuvinte si pe scurt veti deveni doi oameni tristi, frustrati de o viata in care au considerat ca nu ei trebuie sa fie cei care sa se schimbe ci, mereu celalalt ori cealalta, erau vinovati de insuccesul relatiilor lor. Concluzia mea este ca, astfel de oameni care cred mereu ca, ceilalti trebuie sa aiba sau sa dobandeasca niste calitati anume, pentru a deveni demni de a fi iubiti, nu vor fi niciodata fericiti cu adevarat. Fericirea lor va fi o mare pacaleala, un fum, niste norisori, se va traduce eventual in fericirea de a calatori, de a avea faima, ori de a duce un trai care sa tinda catre unul de fast, dar cam atat. Se vor fi trezit inainte sa moara ca, in afara de ceva mostenitori - pe care ii vor “educa” la fel cum au fost si ei educati - au cam trait degeaba, fiindca fericirea adevarata nu ti-o da decat sentimentul fericirii mai intai cu tine insuti, singur, ca apoi sa se cumuleze si transforme in fericire durabila si iubire fara piedici sau ocolisuri. Le urez succes celor ce incearca. Dar stiu ca, in iarna vietii, se vor simti pacaliti chiar de catre ei insisi, fiindca si-au ales intr-un mod cu totul alterat, valorile pe care trebuiau sa le considere demne de a fi atinse in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu